top of page
Search

22 ani mai târziu

Mă aflu în România, țara în care m-am născut, am copilărit și mi-am câștigat bagajul necesar de cunoștințe pentru viață.

Clipele petrecute alături de cei dragi, diminețile pe răcoare în grădina bunicii, zumzetul greierilor la apus de soare, lătratul câinilor noaptea sunt doar câteva din nenumăratele clipe care îmi răscolesc sufletul cu o imensă bucurie.

Frumusețea vieții se definește adesea printr-o clipă de extrem fericire. Oare am putea prelungi aceste clipe?


Sunt 22 de ani de când am decis sa îmi iau zborul din "cuibul parintesc", perioada în care am avut parte de multe bucurii, provocări, satisfacții. Libertatea de a alege ce faci cu viața ta nu e cu nimic mai presus decât modul în care alegi să-ți trăiești fiecare clipă de peste zi.

De multe ori simțim nevoia de a dormi o oră în plus sau de a citi o carte, sau de a ne întâlni cu un prieten drag și a ne spune păsurile. Această balanță pe care organismul nostru o cere, adesea o omitem, alegem sa alergăm după țeluri incerte și scopuri nedefinite, alegem voluntar să ignoram valoarea prezentului.


Am ales să petrecem timpul în România de data asta la sat, în casa părinteasca a mamei mele, casa bunicii.

În fiecare dimineață, eu și soțul meu ne trezim la bătaia razelor de soare și facem o plimbare în grădina și livada din spatele casei. E un mod liniștit de a-ți începe ziua, un moment special în care ne bucurăm de aer curat, frumusețea plantelor și a pomilor, ciripitul păsărilor și mireasma florilor. Când suntem norocoși, mai suntem părtași și la un "joc" hazliu al rândunelelor care își pregătesc cu atâta desăvârșire noua familie.

Câteodată citim, alteori stăm la povești... sau doar stăm în liniște.


Începându-ți ziua într-un mod gentil, liniștit și oarecum contemplativ, îți pregătești organismul pentru a fi mai puternic în eventualele dificultăți care pot apărea peste zi.

Aceste clipe de liniște stimulează sistemul parasimpatic nervos - sistem nervos pentru odihnă și digestie, și ne oferă o dispoziție mai bună peste zi.

Azi am avut timp și de o ora de întreținere, gentle stretching și deep breathing. Și am ales și pe acestea să le fac în aer liber, în grădină.


Voi ce faceți pentru a vă îngriji și a vă pregăti ziua ?



50 views1 comment

Recent Posts

See All

1 comentário


ancaelenah
26 de jul. de 2021

O poveste despre viață ,frumoasă!

Curtir
bottom of page